Antrenorul român, Constantin Gâlcă, care în sezonul 2014-2015, a cucerit titlul şi Cupa României cu FCSB, a fost demis de la clubul Al-Feiha FC. Nemulţumiţi de faptul că echipa nu merge deloc bine şi se află pe un modest loc 12 după nouă etape, în ciuda investiţiilor făcute, conducerea clubului saudit nu a sta pe gânduri şi a reunţat la galonatul antrenor român.
Anunţul despărţirii de tehnicianul Constantin Gâlcă a fost făcut public pe site-ul clubului.
„Conducerea clubului a decis rezilierea contractului managerului primei echipe, Constantin Gâlcă”, au scris saudiţii. În locul lui tehnicianului român, conducătorii lui Al-Feiha FC s-au orientat către Gustavo Costas, cel care a mai antrenat Al Nassr, în Arabia Saudită.
Gâlcă a fost numit la Al Feiha, în mai, iar în Arabia Saudită a mai antrenat la Al-Taawon.
În altă ordine de idei, Cosmin Olăroiu este foarte aproape să părăsească gruparea Shabab Al Ahli. După două sezoane în care a condus gruparea din Emiratele Arabe Unite, tehnicianul de 48 de ani, aflat în ultimul an de contract, s-a confesat apropiaţilor că este nemulţumit de relaţia cu o parte din conducerea echipei, motiv pentru care ar dori să nu-şi prelungească înţelegerea scadentă în vară.
Olăroiu se află în ultimul an de contract şi ar fi nemulţumit de relaţia cu oamenii din conducerea clubului, motiv pentru care în vară, când îi va expira contractul, va pleca de la Shabab Al Ahli.
Potrivit unor zvonuri, principala variantă luată în calcul de tehnicianul român este aceea de a rămâne în continuare în zona Golfului, unde, până în prezenta a mai pregătit Al Hilal (Arabia Saudită), Al Sadd (Qatar) şi Al Ain (Emiratele Arabe Unite).
Cristi P.